Animalul meu

Câini

Pisici

Rozătoare

Păsări

Acvaristică

Teraristică

Povratak

Râia la perusi

Powered by Spearhead Software Labs Joomla Facebook Like Button
Alina Voicescu

Alina Voicescu, dr. med. vet.
MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti 

Î: Buna ziua!

Nimfa și perușul meu au luat râie , ce tratament le pot da păsărilor ? Ce să cumpăr pentru ele și cat dureaza tratamentul.
Perusul are pe cioc și in zona lui și pe zi ce trece se face din ce in ce mai urat cioculetul. Îmi puteți spune ce le pot da?

Va multumesc!


R: 

Râia este o dermatoză parazitară întâlnită în special la peruși și este produsă de acarieni din specia Cnemidocoptes pilae, care se localizează de regulă la baza ciocului, putându-se extinde și pe cap, picioare și regiunea cloacală, determinând o hipercheratoză a pielii. Cel mai frecvent sunt afectate regiunile fără pene (cioc, pleoape, picioare). Apare în general la păsările imunosupresate. În fazele incipiente leziunile sunt limitate la narine şi baza ciocului, putându-se extinde și au aspectul unui fagure de miere. Pasărea se scarpină de obiectele din cușcă și se spală mai mult ca de obicei datorită pruritului (senzația de mâncărime) sever. Apar depozite albicioase în zona ciocului care cu timpul devin din ce în ce mai groase și cu cruste. Este indicat să curățați zilnic cuștile și să le dezinfectați. Toate păsările care au avut contact direct cu pasărea bolnavă vor fi izolate și tratate preventiv.
Dacă se lasă netratată poate duce la decesul păsării.
Tratamentul constă în aplicarea pe zonele afectate a unor produse uleioase care să sufoce parazitul (ulei de parafină, vitamina A uleioasă sau alte produse de acest gen ) cu atenție să nu se aplice și în nările animalului sau chiar în ochi.
Există și produse sub formă de picături care se aplică pe pielea animalului care conțin ivermectină (Endectocid)
Tratamentul durează în funcție de severitatea bolii.
Dacă pasărea nu mănâncă sau nu bea este un lucru serios și ar fi indicat să vă duceți la un cabinet veterinar pentru că păsările se pot deshidrata foarte repede și să le fie afectată starea generală rapid.
Medicul vă poate da o soluție pe care să i-o administrați pentru susținerea organismului.