Povratak

Căderea părului la un câine Pechinez

Powered by Spearhead Software Labs Joomla Facebook Like Button
Gabi Cernica

Gabriel Cernica, dr. med. vet.
MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti 

Î: Am un caine pechinez si ii cade părul...ce sa.i dau?am un copil mic se joaca cu el si as vrea sa stopez caderea parului.


R: 
Căderea părului la câine poate avea mai multe cauze:

Căderea părului fiziologică, năpârlirea, acest lucru fiind întâlnit în sezoanele în care se schimbă temperatura (primăvara şi toamna). La animalele care locuiesc în apartament, această năpârlire se poate întâlni şi în afara acestor sezoane. Pentru a face mai uşoară această perioadă, se recomandă perierea frecventă a animalului pentru îndepărtarea părului mort şi oferirea unor suplimente nutritive bogate în vitamina H (biotina) și acizi grași esențiali (ulei de somon).

Probleme metabolice sau tulburări ale funcţionalităţii organelor interne (insuficienţe hepatice, renale etc). În cazul în care animalul nu mai prezintă şi alte simptome în afara căderii părului, are apetit, are o stare generală bună, atunci cauzele sunt altele.

Probleme dermatologice cum ar fi micozele, bacteriozele, parazitozele sau alergiile. În aceste cazuri, animalul se scarpină intens, apare roşeaţa la nivelul pielii, căderea părului nu este uniformă, ci apar zone lipsite de păr de diferite dimensiuni, apar scuame la nivel cutanat. Parazitozele se pot preveni prin efectuarea deparazitărilor externe lunare cu produse specifice. În cazul modificărilor enumate mai sus, este necesară o consultație la un cabinet veterinar în vederea recoltării probelor pentru examen micologic/bacteriologic.
Fiind vorba despre un câine tratat cu antibiotice, există posibilitatea exacerbării populațiilor de ciuperci de la suprafața pielii și apariția micozelor cutanate.

Carenţe vitaminice şi minerale. Aceste probleme apar atunci când animalul nu are o alimentaţie echilibrată, este hrănit cu mâncare de slabă calitate sau are probleme cu absorbţia acestor vitamine sau minerale. Pentru o dietă echilibrată se poate utiliza hrană superpremium (Brit Care, Carnilove, Royal Canin, Hill's, Purina Pro Plan, Advance etc).
Pe lângă hrană, se mai pot oferi suplimente nutritive special create pentru o piele şi blană sănătoasă. Acestea se găsesc sub formă de pastă (în special pentru animalele care nu acceptă comprimatele), sub formă de uleiuri cu gust de peşte, sub formă de comprimate sau chiar sub formă de pipete asemănătoare ca aspect şi aplicare cu pipetele de deparazitare externă.
Carenţele apar şi atunci când animalul este parazitat intern. De aceea, deparazitarea internă este recomandat să se facă la interval de 3 luni.

buton veterinar 1

ÎNTREBAŢI VETERINARUL!

Intrebați veterinarii noștri la adresa de email: veterinar@maxi-pet.ro