Povratak

Eczeme pe piele

Powered by Spearhead Software Labs Joomla Facebook Like Button
ciiprian-balbuzan

Ciprian Balbuzan, dr. med. vet.,
MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti 

 

Î: Am 2 căţei (un bichon havanez şi un caniche) amândoi adulţi de statură mică-medie. (4-5kg greutate; bichonul are 3ani; canicha 8 ani). Bichonul are nişte bubiţe tari sub piele. Uneori una din ele face câte o coajă. Am rupt coaja aceea o dată deoarece era lipită cu blana şi se vedea carnea, dar tot sub formă rotundă şi tare. I-am dat cu betadină, a facut coajă, dar nu cred ca s-a remediat . Pe lângă asta, se roade între unghiile de la labuţe şi a făcut pielea roz-roşie aspră (şi la sub braţ aceeaşi situaţie).

 

Canicha, spre coadă, pe şira spinării, are o particică unde a chelit şi se scarpină acolo până se înroşeşte, iar după ce mănâncă vomită. Poate e de la alimentaţie. Îi dau şi bobiţe de mini adult de la Pedigree, ficăţei fierţi cu orez şi supe din legume şi pipote. Fără mâncare lichidă se constipă. A mai fost la doctor, făcuse un tratament, îi trecuse, şi acum a luat-o de la început. Fiindcă nu am dus-o eu, nu ştiu ce problemă a fost. 

 

Dacă puteţi, vă rog să îmi daţi nişte soluţii - şi anume un tratament - creme sau pastile... Mulţumesc, Andreea    

 

R: În cazul reacţiilor cutanate de natură parazitară, tratamentul instituit poate varia în funcție de agentul cauzator. În reacţiile cutanate date de intoleranţa la hrană se recomandă dietă cu proteină unică (gen d/d Hills) sau cu proteină hidrolizată (Royal Canin - Hypoallergenic, Hills - z/d, Advance - Dermatosis sau Purina - DRM). Ca tratament adjuvant se recomandă administrarea de vitamine şi minerale pentru creşterea şi regenerarea firului de păr.

Apariţia eczemelor la câini poate avea cauze multiple. Incriminate sunt parazitozele (micoze, râie, prezenţa puricilor etc.) şi cel mai frecvent alergiile de natură alimentară. Patolologia fiind atât de diversă, iar reacţiile cutanate semănând mult între ele, vă recomand o vizită cât mai rapidă la medicul veterinar. Este posibil să fie necesară prelevarea de fire de păr sau de cruste pentru un examen parazitologic, cât şi administrarea de antibiotice pentru prevenirea infecţiilor stafilococice care pot apărea pe piele datorită leziunilor. În orice caz, vă recomand să nu mai îndepărtaţi crustele nou formate şi să lăsaţi leziunile să se matureze singure, pentru a lăsa timp ţesutului cutanat să se refacă.

 

buton veterinar 1

ÎNTREBAŢI VETERINARUL!

Intrebați veterinarii noștri la adresa de email: veterinar@maxi-pet.ro