Povratak

Pofta de mancare dupa operatia de sterilizare la iepuri

Powered by Spearhead Software Labs Joomla Facebook Like Button
Capturef

Ioana Strungaru, dr. med. vet.

MAXI PET Bd. Chimiei, nr 2 (zona comerciala, intersectie Bd.Tudor Vladimirescu cu Bd.Chimiei), Iasi

Î: Buna ziua! Am si eu un iepuras in varsta de 8-9 luni, căruia i-a fost facuta operatia de sterilizare,vineri la ora 10,astazi fiind sambata dimineața, de atunci nu mai mananca nimic si nu stiu cum sa procedez. I-am oferit toate mancarurile ei preferare si a mancat decat doar vreo 3-4 fire de fân, dar a baut multa apa. Ce pot face? Va multumesc anticipat!


R:

Luând în calcul operația de sterilizare, post-operator, iepurii pot refuza să mânânce pentru o perioadă de până la o zi, însă treptat, pofta de mâncare ar trebui să revină.
Una dintre cele mai importante probleme de sănătate întâlnite la iepuri o reprezintă staza gastrointestinală. Aceasta se caracterizează prin scăderea motilității gastrice, ceea ce pune în pericol viața iepurașului.
Este foarte important să nu se golească tractul digestiv al iepurașului, altfel riscul apariției stazei gastrointestinale poate crește semnificativ.
Un rozător care nu consumă hrană de mai mult de 4-6 ore sau nu produce fecale, reprezintă urgență medicală.
Dacă iepurașul dumneavoastră prezintă unul din semnele de mai jos, trebuie să consultați medicul veterinar curant!
-lipsa apetitului;
-fecale mici sau malformate;
-lipsa fecalelor;
-letargie;

În lipsa apetitului, vă recomand să îi administrați produsul RODICARE Instant supliment pentru regularizarea digestiei la rozătoare. Acest supliment conține fibre ușor digerabile și toate vitaminele și mineralele esențiale care ajută digestia și stimulează pofta de mâncare.

Cu cât trece mai mult timp în care un iepure nu se alimentează, cu atât crește cantitatea de gaze de la nivelul intestinelor care pot avea implicații negative grave așa că vă recomandăm să mergeți cu iepurașul la un cabinet veterinar specializat pe patologia acestor animale pentru stabilirea unui diagnostic și administrarea unui tratament adecvat.
În funcție de cauza identificată, medicul veterinar vă poate recomanda și administrarea unei diete veterinare pe durata tratamentului sau a unor suplimente nutritive.