Povratak

Vocalizarea excesiva la pisici

Powered by Spearhead Software Labs Joomla Facebook Like Button
daniela

Daniela Ghelmez, dr. med. vet.
MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti 

Î: Buna ziua! Am un pisic care are 18 ani, si de ceva vreme, vreo 4-5 luni a inceput noaptea sa urle (un fel de mieunat mai grav) de obicei la ore fixe (3 si 6), am fost la veterinar si in afara ca e slabita vederea este sanatos, insa nu stiu ce sa fac sa nu mai urle. Veterinarul nu ne-a oferit alte solutii. Ma puteti ajuta? Va multumesc!


R: 

Vocalizarea excesivă apare frecvent la pisicile în vârstă pe parcursul nopții , însă nu numai. Există o corelație între această vocalizare excesivă și anumite probleme medicale și neurologice.
Cauzele pentru care o pisică ajunge să vocalizeze pot fi :
- declinul simțurilor- pierderea vederii, auzului sau a mirosului poate duce la vocalizare excesivă. Pierderea acestor simțuri poate duce la confuzie, iritabilitate
- hipertensiune- frecventă la pisicile bătrâne poate duce la țipete
- hipertiroidism
- durerea - pisicile bătrâne pot avea dureri dentare, articulare, gastrointestinale, ale tractului urinar, neurologice etc. Ajung să vocalizeze noaptea pentru atunci nu mai sunt activități care să le distragă.
- probleme ale sistemului nervos central- tumori care pot determina modificări ale comportamentului
- disfuncție cognitivă- pisicile pot prezenta semne de demență sau confuzie
În cazul pisicilor cu aceste manifestări este necesară o examinare fizică riguroasă, analize de sânge, urină complete și evaluarea tensiunii.
Tratamentul diferă în funcție de cauză și poate consta în medicamente antiinflamatoare, analgezice, împotriva hipertensiunii, antioxidanți, ulei de pește, trofice cerebrale etc.
De asemenea puteți lăsa o lumină aprinsă noaptea pentru ca pisica să nu se mai simtă speriată sau confuză noaptea când este întuneric. Puteți lăsa și un radio pentru a avea zgomot de fundal.
Puteți administra suplimente pentru pisici bătrâne sau produse pentru calmarea pisicilor cum ar fi Feliway. Întotdeauna consultați-vă cu medicul veterinar curant.