Povratak

Regurgitare la motan

Powered by Spearhead Software Labs Joomla Facebook Like Button
Ioana Mitran

Ioana Mitran, dr. med. vet.,
MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti 

 

Î: Buna ziua,am un motanel cu varsta de 7 luni,iar de aseara am intampinat problema vomitatului.Am inteles ca poate fi normal din cauza ghemelor de blana,dar problema este ca dupa primul incident au urmat si urmatoarele.Imi vomita tot ce mamanca.Nu mi s-a parut foarte grav pentru ca este destul de energic.Dar incepe sa ma sperie,i-am dat si iarba sa manance iar la scurt timp a vomitat. Pot sa ii cumpar eu niste pastile sau trebuie sa il duc la veterinar ? Multumesc anticipat.

 

R: Stimată doamnă,

Vă mulțumim pentru întrebarea dumneavoastră și pentru încrederea acordată.

Voma este un reflex natural ca o consecinţă a iritaţiei de la nivelul faringelui, esofagului sau stomacului şi reprezintă ejectarea forţată, pe gură, a conţinutului stomacului. Este un simptom al unor afecţiuni variate şi poate fi acută sau cronică. Conţinutul vomei poate fi reprezentat de suc gastric, hrană, lichide, sânge, corpuri străine, paraziți etc.

 

Simptomul poate fi cauzat de ingestia de corpuri necomestibile, de ingestia prea rapidă a hranei, de intoleranţe faţă de anumite alimente sau ca urmare a administrării unor substanţe medicamentoase (antiinflamatoare steroidiene şi nesteroidiene, chimioterapice, digitalicele pentru afecţiuni cardiace, narcoticele, sedativele, ş.a.).

Voma mai apare şi în inflamaţii ale mucoasei intestinale (enterite) produse de diverse bacterii, viruşuri (cel al panleucopeniei la pisică), în ulcere stomacale sau a porţiunii superioare a intestinului subţire, în blocajul tractusului intestinal provocat de cele mai multe ori de corpurile străine înghiţite sau de tricobezoare (bezoare formate în urma stâgnării firelor de păr ingerate), în dilataţia gastrică sau în afecţiuni ale intestinelor precum invaginaţii sau volvulus.

Vomitarea poate fi cauzată şi de:
• intoxicaţii cu substanţe ingerate sau produse metabolice
• ca urmare a insuficienţelor hepatice sau renale
• în septicemii
• în hipoadrenocorticism (maladia Addison), secundar diabetului
• ca urmare a piometritei
• a pancreatitei
• infestaţia cu paraziţi intestinali
• afecţiuni nervoase vestibulare
• răul de maşină
• frica.
Cele mai frecvente cauze ce determină voma la pisici sunt bolile inflamatorii ale tubului digestiv:
• colangiohepatita
• pancreatita
• cancerul
• problemele renale
• hipertiroidismul.
Atunci când voma este însoțită şi de alte simptome cum ar fi lipsa apetitului, diaree, modificarea stării generale, hipertermie, apariţia sângelui în vomă sau persistă de 24 de ore sau apare la intervale scurte de timp, recomandarea este să vizitaţi medicul veterinar pentru stabilirea cauzei apariţiei vomei şi instituirea unui tratament adecvat.

În vederea stabilirii unui diagnostic se recurge la investigaţii paraclinice (analize de sânge, ecografii, radiografii etc.) Tratamentul constă în sistarea hranei pentru 12-24 ore, administrarea de substanţe medicamentoase pentru susţinerea organismului preferabil pe cale injectabilă, rehidratare (pentru că animalul se deshidratează prin vomă) etc.

După ce se opreşte voma, se poate reintroduce hrana, însă iniţial se recomandă o dietă pentru probleme gastrointestinale, cum ar fi: http://www.maxi-pet.ro/Proizvodi.aspx?filters=3022b9ee-b0fc-438d-b28e-0253361de8cc|3194a0b5-49e4-4935-9998-56e5682b682b|6fa6aad0-ec02-4a2e-bf00-9d550a331656|b3c31f46-d809-43c3-a962-f157ee38b12d

La pisici se poate observa eliminarea ghemotoacelor de blană formate în stomac, caz în care conținutul „vomei” este reprezentat doar de păr. Pentru susținerea eliminării părului ingerat de pisică se pot utiliza gamele de hrană speciale cu Hairball Control (http://www.maxi-pet.ro/Proizvodi.aspx?filters=3022b9ee-b0fc-438d-b28e-0253361de8cc|44c14dfc-2365-40f0-8d5f-c005fc37d9a7|6fa6aad0-ec02-4a2e-bf00-9d550a331656|69aba0a4-ca05-437b-8a29-f8a12ac53dce) sau pastă pe bază de malț (http://www.maxi-pet.ro/Proizvodi.aspx?filters=3022b9ee-b0fc-438d-b28e-0253361de8cc|98d781d8-4f71-461d-a4e4-e5e9e28b73df|6fa6aad0-ec02-4a2e-bf00-9d550a331656|9384ff3b-552a-41d5-b596-37619ed59b6b).

Sper că aceste informații vă vor fi de un real folos,

Cu stimă,
Mitran Ioana - Cristina,

ÎNTREBAŢI VETERINARUL!

Intrebați veterinarii noștri la adresa de email: veterinar@maxi-pet.ro