Litiaza renală la pisici
Daniela Chelaru, dr. med. vet,
MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti
|
Î: Am un pisoi de 8 ani, care suferă de litiază renală. În afară de metionină, ce altceva mă sfătuiți să folosesc? Multumesc! Radu
Calculii apar ca urmare a suprasaturării urinei cu anumite minerale. Factorii favorizanți sunt concentrațiile crescute ale anumitor minerale, modificările pH-ului (acidifiere sau alcalinizare), concetrație crescută a urinei, prezența sau absența unor stimulatori ai formării de cristale.
Denumirea calculilor este stabilită în funcție de mineralul ce predomină în compoziție. Cele mai frecvente tipuri de cristale întâlnite la pisici sunt fosfații amoniaco-magnezieni și oxalații de calciu. Mai rar întâlniți sunt urații și calculii de cisteină. Este necesară identificarea cristalelor pentru a se stabili un tratament adecvat în funcție de tipul de cristale. |
Factorii care contribuie la dezvoltarea uroliților sunt:
- factori genetici
- modificările compoziției dietei și aportului hidric
- boli metabolice
- boli congenitale
- infecțiile bacteriene de la nivelul tractului urinar
Cele mai frecvente 3 categorii de calculi sunt:
- oxalți de calciu
- fosfați amoniaco-magnezieni
- urați
Litiaza urinară este suspectată la pisicile care prezintă hematurie (urinare cu sânge), disurie (urinare dificilă) și obstrucția uretrei. Calculii pot migra în partea inferioară a tractului urinar determinând obstrucție și boala tractului urinar inferior. De asemenea se mai întâlnește prezența durerii abdominale.
Simptomele diferă în funcție de tipul cristalelor, de localizarea acestora, de caracteristicile fizice ale pietrelor (dacă sunt netede sau au suprafața neregulată) și de prezența infecțiilor bacteriene. Diagnosticul se pune pe baza simptomatologiei și pe baza examenelor paraclinice.
Examenele paraclinice recomandate pot fi:
- urinanaliza pentru determinarea concentrației urinei, pH-ului urinar, prezenței globulelor roșii sau albe, bacteriilor
- radiografii abdominale pentru vizualizarea pietrelor suficient de dense
- urocultura pentru identificarea infecțiilor bacteriene
- biochimie serică pentru evaluarea funcției renale
- hemoleucogramă pentru identificarea infecției
- ecografie abdominală
- sediment urinar pentru identificarea cristalelor
Tratamentul poate să includă una sau mai multe din următoarele indicații:
- tratamentul infecțiilor bacteriene prin administrarea de antibiotice și antiseptice urinare. Se recomandă repetarea uroculturii la 5-7 zile după terminarea tratamentului cu antibiotic, pentru a se asigura vindecarea infecției bacteriene.
- Indepărtarea pietrelor prin intervenții chirurgicale sau prin tratament dietetic. Dacă se încearcă o dietă sau nu depinde de starea generală de sănătate a animalului, de tipul cristalelor, de localizarea și numărul calculilor.
În majoritatea cazurilor de oxalați de calciu tratamentul este chirurgical și constă în îndepărtarea calculilor. Atunci când calculii sunt de dimensiuni mici se modifică instituie un tratament dietetic administrându-se diete specifice, care au un conținut ridicat de magneziu. Se stimulează ingerarea de apă înainte și după mese, ajutând astfel la dizolvarea calculilor.
Fosfații amoniaco-magnezieni se tratează doar chirurgical. Pisicile cu calculi urinari trebuie să aibă acces permanent la sursele de apă indiferent de locație și nu trebuie să li se impună un program de utilizat litiera. La animalele cu obstrucție lucrurile se pot complica prin apariția azotemiei, hiperkalemiei, hiperfosfatemiei, hipocalcemiei și acidemiei fiind necesar tratamentul perfuzabil. Dacă nu se reusește deblocarea uretrei se poate ajunge la efectuarea uretrostomei.
Cum putem preveni urolitiaza?
De cele mai multe ori alimentația este cheia menținerii stării de sănătate a tractului urinar. Mâncarea industrială de pisici este aditivată cu metionină care are rolul de a acidifia urina, astfel se reduce riscul apariției struviților. Dezavantajul este însă faptul că a crescut incidența oxalaților de calciu.
Trebuie stimulat consumul de apă mai ales pentru pisicile care consumă hrană uscată, menținând tot timpul apă proaspătă, așezând mai multe boluri cu apă, mai ales în zonele frecventate de pisici.