Povratak

Gastrita la pisici

Powered by Spearhead Software Labs Joomla Facebook Like Button
jowad-new

Jowad Timol, dr. med. vet.,
MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti 

 

Î: Bună seara. Am de gând să adopt o pisică birmaneză în vârstă de 2 ani şi ceva şi am aflat ca are gastrită. Vreau să ştiu ce are voie să mănânce şi ce nu. Am înţeles că mănâncă în general Purina Intestinal, dar sunt interesată ce alte alimente mai poate mânca.

Mulţumesc anticipat pentru răspuns! Nadia

R: Gastrita reprezintă inflamaţia mucoasei stomacale şi se manifestă prin vomitare intermitentă. Gastrita poate fi acută sau cronică. Se consideră că o gastrită este cronică atunci când vomitarea se produce pe o perioadă mai lungă de 1-2 săptămâni. Endoscopic se pot observa uneori şi mici ulceraţii ale mucoasei stomacale.

 

Simptomele variază şi pot include:

  • urme de bilă, hrană nedigerată, urme de sânge sau sânge digerat în vomă
  • frecvenţa vomitării variază în funcţie de evoluţia gastritei
  • voma poate fi stimulată de ingestia de alimente sau de apă

voma poate apărea dimineaţa, înainte de hrănire, caz în care poate fi vorba de reflexul gastroduodenal, conţinutul din duoden întorcându-se în stomac

     

În patogeneza gastritei intră următoarele cauze posibile:

 

Tratamentul va fi impus de câtre medicul vetrinar curant și poate  consta în rehidratarea animalului în cazul în care pierderea de lichide este mare din cauza vomitării, în primă fază. Dacă vomitarea este frecventă, nu se va hrăni animalul pentru 1-2 zile, aportul de nutrienţi fiind asigurat parenteral. Se vor administra antivomitive, pansamente gastrice sau antiacide conform protocolului terapeutic.

 

În cazul în care este necesară înlăturarea unor corpi străini, unor mase tumorale sau a unor polipi se va recurge la un tratament chirurgical prin gastrotomie sau endoscopic.

 

Hrănirea animalului se face cu alimente moi şi sărace în grăsime, ideal dintr-o singură sursă de proteină sau de carbohidrați (nu amestecuri de diferite alimente). Se pot administra brânzeturi nesărate şi nu grase, carne de pui fără piele fiartă, orez, paste făinoase.

 

Mesele vor fi frecvente şi reduse cantitativ (o masă la 4 ore sau mai frecvent). Dieta se va respecta minim 3 săptămâni, dar poate dura până la 2 luni.