Povratak

Probleme de echilibru și semne nervoase întâlnite la păsări

Powered by Spearhead Software Labs Joomla Facebook Like Button
Alexandra Niculae

Alexandra Nicolae, dr. med. vet,
MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti 

 

Î: Bună ziua. Am o Nimfă femelă de 5 ani şi s-a îmbolnăvit, a început să dea din cap ca un tremurat şi când vrea să zboare nu mai are echilibru şi se dă peste cap cu mişcări spasmotice. Când s-a întimplat asta prima oară, era la clocic. Nu ştiu dacă s-a lovit la cap. Vă mulţumesc. Elvira

 

R: Problemele de echilibru și semnele nervoase întâlnite la păsări pot avea mai multe cauze, dintre aceste cauze cele mai frecvente sunt :

  •  tulburările de metabolism sau deficiențe în dietă, care se pot remedia prin administrarea de suplimente vitamino-minerale și prin diversificarea dietei astfel încât, să raspundă cât mai bine nevoilor păsării dumneavoastră.
  •  insolația consecutiv expunerii prelungite la soare sau la anumite surse de căldură.
  •  atacul vascular cerebral care poate apărea datorită unui cumul de factori (dietă, factori de mediu, vârstă înaintată) și în funcție de cât de grave sunt simptomele, pot fi mai ușoare (tremur al capului sau al altor părți ale corpului- aripi, picioare) sau mai grave (poate apărea paralizia). Consecutiv unui atatc vascular cerebral

poate apărea și pierderea echilibrului atunci când apar întreruperi ale circulației sanguine în centrul echilibrului din creier. 

  • contuzie la nivelul capului care datorită zonelor creierului (zona în care este situat controlul echilibrului) pe care le afeactează poate da semne nervoase cum sunt cele descrise de dumneavoastră.
  • tumori la nivelul creierului.
  • intoxicația cu anumite substanțe sau intoxicașia consecutivă ingerării de plante decorative.
  • intoxicația cu diferite substanțe insecticide.
  • pierderea fluidelor corporale cauzată de hemoragie, diaree sau vomă.

 

În timpul ouatului este bine să se suplimenteze dieta păsării cu suplimente minerale așa cum sunt cele pe bază de calciu, în magazinele noatre puteți găsi Calcilux sau alte suplimente pe bază de calciu pe care vi le poate recomanda medicul veterinar curant. În același timp pasărea trebuie sa aibă tot timpul os de sepie sau bloc mineral în colivie pentru un aport constant de calciu și minerale în alimentație și pentru tocirea ciocului și a gheruțelor.

 

Trebuie facută o analiza destul de exactă a tuturor evenimentelor care au avut aceste consecințe în cazul păsării dumneavostră și pentru a avea un diagnostic exact și un tratament adecvat vă recomand să mergeți la medicul veterinar pentru un consult de specialitate.

 

 

 

ÎNTREBAŢI VETERINARUL!

Intrebați veterinarii noștri la adresa de email: veterinar@maxi-pet.ro