Povratak

Ouă peruș

Powered by Spearhead Software Labs Joomla Facebook Like Button
Gabi Cernica

Gabriel Cernica, dr. med. vet.
MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti 

Î: Buna ziua , am un perus de aproximativ 4 ani știind ca este mascul , azi dimineața am găsit un ou ceea ce ma șocat . Nu are pereche și din greșeală i-am spart și oul . Ce se întâmpla va mai depune ?


R:  
Așadar, aveți o femelă. Ca la majoritatea speciilor de păsări, perușii pot oua și în lipsa împerecherii, fiind un fenomen fiziologic. Din acest punct de vedere, puteți să considerați că aveți o pasăre sănătoasă, care elimină oul, fie și infecund, altfel am fi vorbit despre retenție. Retenția oului este o problema serioasă de sănătate a păsării, ce se consideră urgență medicală și necesită intervenția obligatorie a unui medic veterinar și care reprezintă incapacitatea femelei de expulzare a oului în extrerior sau traversare a oului de-a lungul oviductului, acesta putând să se blocheze lângă cloacă sau la un nivel superior al tractului reproductiv. Reteția oului poate apărea în mod special la speciile de păsări mici, precum agapornis, nimfe, peruși, canari, cinteze.

Posibilitatea spargerii oului în interiorul oviductului este foarte mare și poate duce la apariția diverselor infecții sau deteriorarea țesuturilor adiacente iar dacă este lăsat netratat poate determina moartea păsării.
Dacă nu vor apărea aceste probleme, va mai depune, iar în lipsa unui mascul, aceste ouă vor rămâne infertile. Pentru că nu este obișnuită cu acest fenomen și nu avea instinctul să îl clocească, femela poate să își mănânce oul, motiv pentru care ar fi bine să îi luați oul dacă mai observați că depune altul.

ÎNTREBAŢI VETERINARUL!

Intrebați veterinarii noștri la adresa de email: veterinar@maxi-pet.ro