Povratak

Ingrijirea puilor de pasare

Powered by Spearhead Software Labs Joomla Facebook Like Button
Elvira Lupoae IS

Elvira Lupoae, dr. med. vet.

MAXI PET Bd. Chimiei, nr 2 (zona comerciala, intersectie Bd.Tudor Vladimirescu cu Bd.Chimiei), Iasi

Î: Buna ziua! Astazi am avut surpriza sa gasim un puiut de nimfa in cuibutul nimfelor noastre,au avut 3 oute si eclozeaza.Nu stim cum sa ne comportam cu noii membri privitor la hrana.Ne puteti ajuta cu cateva sfaturi? Va multumesc!


R: 

După eclozare, puii sunt la fel de sensibili pe cât arată având ochii închiși și urme de pene galbene pe corp. Dacă sunt clinic sănătoși, puii de nimfă încep să țipe după hrană cam într-o ora de la eclozare. Părinții încep să-și hrănească puii prin regurgitare, cam la aproximativ două ore de la ieșirea din ou

Mâncarea oferită în mod natural de părinți în primele zile de viață este deosebit de importantă pentru pui deoarece conține o concentrație ridicată de proteine. Puii de papagali nimfa nu își pot menține singuri temperatura corpului în primele zile de viață, iar părinții îi încălzesc de obicei în primele 10 zile de viață, până când încep să le crească penele. Ochii li se deschid în a 8-a zi, iar pe măsura ce cresc devin tot mai zgomotosi.

Nu se recomanda hrănirea manuala a puilor si nici atingerea lor in primele 10 zile de viata. Dupa 12-14 zile, puii pot fi scosi cu grija din cuib si colivie si pot fi hraniti cu pipete de plastic si formula speciala achizitionata de la un pet shop. Puii se hranesc pana cand abdomenul este in mod evident plin, dar continua sa tipe dupa mancare si atunci cand nu mai pot.

In cazul in care puii au fost despartiti sau abandonati din prima zi de parinti, este necesara hranirea lor la fiecare 90 de minute, timp de 24 ore pe zi, cel putin in primele zile.

Imediat ce puii ies din cuibul special din colivie (în cazul în care nimfele au un cuib special), este important sa le oferiți alternative la hranirea de către părinți sau cu pipeta. Oferiți-le mei, paine integrala moale, ovaz, porumb fiert, seminte de floarea soarelui sau pelete speciale pentru puii de papagal.

Trebuie să aveți în vedere faptul că mâncarea oferită de dvs. poate fi respinsa sau ignorata cel putin la prima incercare. Perseverați și oferiți-le mâncare solida, dar înlocuiți rapid alimentele stricate.

Odata ce își vor descoperi aripile, puii încep sa manance mult mai rar, pentru a slabi, pierzandu-si forma rotunda a abdomenului. Intarcarea poate fi definitivata de pui la varste diferite, dar cei mai multi trec la dieta de adult dupa 8-9 saptamani de viata.

Este esenţial să completăți hrana părinţilor în perioada de împerechere şi de creştere a puilor, acest lucru presupunând o alimentaţie mai bogată în vitamine şi minerale, dar şi amestecuri moi de hrană.
Nimfele mănâncă semințe și amestecuri de semințe gata preparate, cu compoziție specială adaptată nevoilor specifice nutriționale ale păsărilor. Preferatele lor sunt semințele de mei, ovăz, floarea-soarelui, sorg și cânepă.

Dintre legume le plac morcovii (feliați sau rași), spanacul, frunzele de păpădie, crenguțele de pătrunjelul și castraveții. Salata verde și varza (de toate felurile) trebuie evitate pentru că pot provoca diaree și alte complicații digestive. Legumele ar trebuie să constituie 20% din hrana zilnică a unei nimfe.

Fructele favorite sunt bananele, merele și pepenele galben, iar cantitativ acestea trebuie să fie în procent de 5% din rația zilnică.

Fructele și legumele nemâncate după 4 ore vor trebuie înlăturate pentru a nu risca probleme digestive. De asemenea, este recomandat ca atunci când introduceți un aliment nou în hrana păsării să îi oferiți inițial o cantitate redusă și să urmăriți reacția acesteia deoarece este posibil ca unii indivizi să se deranjeze la stomac după consumul unor fructe și legume.

Hrana peletată conține și fructe proaspete și alune, pe lângă semințe și cereale. De asemenea, există hrană complementară pentru nimfe cu cereale și nuci , fructe uscate, sub formă de snakuri, precum și diferite combinații de batoane cu fructe și semințe ce pot fi oferite suplimentar, pe lângă mâncarea de bază.

Foarte importante pentru sănătatea unei nimfe sunt osul de sepie și blocurile minerale care nu trebuie să lipsească din colivie.

ÎNTREBAŢI VETERINARUL!

Intrebați veterinarii noștri la adresa de email: veterinar@maxi-pet.ro