Povratak

Dieta unui perus

Powered by Spearhead Software Labs Joomla Facebook Like Button
Capturef

Alexandra Mincu, dr. med. vet.
MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti 

Î: Buna ziua! Perusul meu in varsta de 6 ani scoate niste sunete ciudate cand isi ciuguleste gherutele si cand zboara. Mentionez ca nu mananca decat seminte sau bete cu seminte. Are os de sepie in colivie. Nu i-am dat niciodata vitamine si nici mancare normala. Betele din colivie sunt de lemn pe care i-am pus protectii cu nisip, de 2 zile. Ce ar putea sa aiba si cum as putea sa-l ajut? Va multumesc!


R: 

Dieta unui peruș trebuie să conțină carbohidrați, proteine, lipide, vitamine și minerale.
Alimentația unui peruș, în principal este alcătuită din semințe. Însă, în mediul lor natural, în afară de semințe (crude și coapte), aceste păsări mănâncă și verdeață, fructe și mici nevertebrate. Deficiențele în dietă, se pot remedia prin administrarea de suplimente vitamino-minerale și prin diversificarea dietei astfel încât, să răspundă cât mai bine nevoilor păsărilor dumneavoastră.
Hrana peletată este cea mai completă variantă de hrană pentru păsări având în compoziție nu doar semințe, ci și fructe, cereale, legume și uleiuri, precum și adaosuri de minerale, alte și ingrediente pentru susținerea florei intestinale. Pe lângă hrana de bază, este important să îi oferiți semințe de: cânepă, ovăz, floarea soarelui, de phalaris sau de năut.
De asemenea, puteți să-i oferiți fructe (mere, pere, struguri, kiwi, pepene, portocală, banane), legume (morcov, salată, pătrunjel, sfeclă, ardei gras, castravete, roșii foarte bine coapte, boabe de porumb, mazăre), dar și insecte mici. Este foarte important să vă asigurați că fructele și legumele nu sunt stropite cu insecticide sau să nu fi fost crescute cu îngrășăminte chimice.
Înainte de administrarea fructelor și legumelor acestea vor fi spălate foarte bine și uscate.
Puteți să le mai oferiți ou fiert tare, se poate administra și coajă pisată ( coaja trebuie bine spălată înainte de a se administra spre consum); asigurând o sursă de minerale.
Păsările își aleg hrana nu numai după gust ci și după aspectul și textura acesteia astfel puteți să încercați să i le oferiți întregi, tăiate în bucățele sau pasate.
Dacă doriți să-i administrați viermi uscați, aceștia v-aș recomanda să fie în cantități mici și nu foarte des oferiți pentru a nu perturba sistemul digestiv al păsării.
Surse de calciu pot fi: spanacul, broccoli, os de sepie, oul etc. De asemenea este recomandată administrarea de suplimente de vitamine și minerale, în special vitamina D și vitamina A. Se găsesc vitamine sub formă lichidă sau pudră care se pun în apa de băut sau în hrană. Acestea trebuie administrate în doza recomandată pentru că excesul poate face rău păsărilor. Suplimentele vitaminice sub forma lichidă se administrează nu mai mult de 10 zile pe luna.

Dieta bazata exclusiv pe seminte este deficitara in Vit A, Ca, Iod, AAE

Va recomand si efectuarea unei deparazitari externe. Acarienii care produc râia se împart în două specii: Knemidokoptes mutans care afectează în principal picioarele şi Knemidokoptes pilae care afectează nu doar picioarele, ci şi ciocul, cera, ochii şi regiunea din jurul anusului. Cea de a doua specie de acarieni atacă la început ciocul, de aceea primul semn este apariţia unor cruste albicioase la comisura ciocului şi la marginea ciocului. În primul stadiu al bolii, peruşul este foarte puţin afectat, pare sănătos, cu excepţia acelor cruste pe care trebuie să le analizaţi cu atenţie şi să interveniţi de urgenţă. Starea generală a peruşului este neschimbată la început, de aceea râia este greu de depistat din primele săptămâni. De îndată ce observaţi cruste dubioase pe cioc sau pe picioare, mergeţi la veterinar pentru tratament adecvat.

ÎNTREBAŢI VETERINARUL!

Intrebați veterinarii noștri la adresa de email: veterinar@maxi-pet.ro