Povratak

Hipoparatiroidism la căței

Powered by Spearhead Software Labs Joomla Facebook Like Button
Ioana Mitran

Ioana Mitran, dr. med. vet.
MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti 

Î: Am o catelusa maltez, in virsta de 5 ani, talie small si care a fost diagnosticata cu hypoparatiroidism. Este obligatoriu sa administram calciu suplimentar? De fiecare data are probleme din cauza calciului. Depuneri foarte mari renal, a avut si glandele salivare infundate, inflamate foarte grav din cauza administrarii de calciu,are o malformatie identica cu a buldogilor care o impiedica sa respire bine si o usoara paralizie laringiana. De cate ori i se administreaza calciu nu se simte bine. In prezent mananca Royal Canin x-small Sterilized, si a mancat intodeauna Royal Canin, Hill s si Pro Life, tipuri de hrana superpremium. Suplimentar primeste Royal canin educ low calorie. A doua intrebare ar fi: din ce alimente am putea sa-i asiguram suplimentar calciu pe cale naturala.

R:  În cazul hipoparatiroidismului poate fi necesară administrarea de calciu toată viața. Pe termen lung dozele recomandate sunt:

• carbonat de calciu/gluconat de calciu/calciu lactic/clorhidrat de calciu: de la 25 până la 50 de mg/kg/zi injectabil subcutanat sau de la 100 la 500 de mg/kg/zi pe cale orală la fiecare 6 – 8 ore
• analog de vitamina D:
o calcitriol: 5 – 20 ng/kg/zi pe cale orală administrat în două reprize la fiecare 12 ore
o ergocalciferol (vitamina D2): 1,000 – 2000 UI/kg zilnic sau săptămânal
o dihidrotahisterol: 0.01 – 0.02 mg/kg pe cale orală administrat în două reprize la 12 ore sau o zi da, o zi nu.

În cazurile mai puțin severe poate fi necesară administrarea suplimentară de calciu doar în primele luni, urmând ca ulterior să se poată continua doar cu vitamina D sau analogi ai acesteia care să asigure asimilarea calciului din hrană la nivel digestiv. Scopul administrări suplimentelor orale este menținerea concentrației de calciu seric total între 8 și 9.5 mg/dl, adică imediat sub limita inferioară pentru evitarea apariției semnelor de hipocalcemie și pentru micșorarea riscului de apariție a hipercalcemiei. Dozele de vitamina D sau analogi pot fi crescute cu 10 -20% dacă se observă că nu se menține un nivel optim al calciului seric total.

Prognosticul în cazul formelor de hipoparatiroidism apărute în mod natural (care nu au apărut consecutiv unei intervenții chirurgicale la nivelul glandei paratiroide sau consecutiv unui tratament medicamentos) depinde în mare parte de posibilitatea proprietarului de a manageria starea animalului acasă, precum și capacitatea medicului veterinar curant de a ține animalul sub observație și de a modifica dozele în funcție de rezultatele obținute. În multe cazuri tratate corespunzător prognosticul este foarte bun, animalul putând avea o viață lungă.

buton veterinar 1

ÎNTREBAŢI VETERINARUL!

Intrebați veterinarii noștri la adresa de email: veterinar@maxi-pet.ro