Povratak

Epilepsia la caini

Powered by Spearhead Software Labs Joomla Facebook Like Button
Ioana Mitran

Ioana Mitran, dr. med. vet.
MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti 

Î: Buna ziua! Am o problema cu catelusa mea, este Canish , are 5 ani . Am observat ca face un fel de crize ,sau nu stiu cum sa le numesc , uneori . Adica are toti muschii, tot corpul incordat , nu se poate ridica de jos chiar daca am incercat sa o ridic cade inapoi , pare speriata si efectiv nu se misca . Si are buza de sus ridicata ca si cand ar vrea sa maraie . Toate astea dureaza cam 2-3 min . Dupa isi revine la normal ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic . Daca ati putea sa imi spuneti ce ar putea avea. Va multumesc!


R: 

Epilepsia este o tulburare neurologică, caracterizată de atacuri bruşte, periodice, de scurtă durată. Printre manifestări se numără vărsături, urinări şi defecări necontrolate, salivare abundentă, crampe, pierderea conştienţei.
Boala este de fapt o tulburare a activităţii electrice cerebrale, ceea ce duce la conducerea haotică a impulsurilor nervoase, de aici apărând tabloul clinic.
Epilepsia poate fi congenitală.
Cauzele epilepsiei adevărate sunt necunoscute.
Crizele epileptiforme pot fi determinate de alte boli (leziuni cerebrale, tumori, hipocalcemie, hipoglicemie, parazitoze, hidrocefalie, intoxicaţii, encefalopatie hepatică, toxoplasmoza, boli renale, hipoxie, tulburări emoţionale şi mentale severe). La căţeii cu infestaţii masive cu paraziţi intestinali apare intoxicaţia cu ascaron, care are ca manifestare şi apariţia crizelor epileptiforme.
Prima criză epileptică apare la câini cu vârsta cuprinsă între 6 luni şi 5 ani.
Criza epileptiformă cuprinde mai multe faze. Prima fază poate trece neobservată, manifestându-se ca o schimbare de dispoziţie, insomnie. Cea de a doua fază are semne vizibile cum ar fi tendinţa animalului de a se ascunde, panică, nervozitate, salivare. A treia fază are un impact mai mare doarece se manifestă prin pierderea conştienţei, spasme musculare, pedalare şi durează cam 1-3 minute. Frecvent apar şi urinările şi defecările necontrolate. Ultima fază poate dura toată ziua, animalul este confuz, nelinistit sau letargic.
Apariţia simptomelor este sesizată frecvent de proprietari de la primele faze, lucru foarte important pentru administrarea tratamentului.
Diagnosticul se pune pe baza examenului neurologic şi istoricului medical, după eliminarea altor cauze posibile. Tratamentul se recomandă în cazul animalelor cu mai multe atacuri pe lună. Scopul este de a reduce frecvenţa şi gravitatea atacurilor.
Pentru un diagnostic şi o terapie adecvată vă recomand să mergeţi la o clinică veterinară unde se pot face investigaţiile necesare pentru aflarea cauzei apariţiei crizelor epileptiforme.

ÎNTREBAŢI VETERINARUL!

Intrebați veterinarii noștri la adresa de email: veterinar@maxi-pet.ro