Povratak

Cauzele scaderii in greutate la caini

Powered by Spearhead Software Labs Joomla Facebook Like Button
Elvira Lupoae IS

Elvira Lupoae, dr. med. vet.

MAXI PET Bd. Chimiei, nr 2 (zona comerciala, intersectie Bd.Tudor Vladimirescu cu Bd.Chimiei), Iasi

Î: Buna ziua! Catelusa mea rasa ciobanesc german avand varsta de un an  nu asimileaza mancarea (este slaba) i-am cumparat tot felul de vitamine si minerale ,de curand am intrebat un medic veterinar referitor la problema cainelui si mi-a dat o reteta pt a cumpara acele pastile de deparazitare care au fost administrate la diferenta de zece zile .dar nu am observat nici un viermisor  .ce mi-ati recomanda pentru ingrasarea cainelui? Va multumesc!


R: 

De regulă, atunci când un animal nu reușește să ia în greutate, acest lucru se poate datora unor probleme de sănătate, a prezenței paraziților interni sau a malnutriției.
Administrarea vitaminelor este recomandată să se facă doar la recomandarea medicului veterinar după examinarea în prealabilă a animalului în funcție de necesitățile organismului.
Paraziții intestinali nu întotdeauna pot fi observați cu ochiul liber, ei de multe ori fiind de ordin microscopic. Pentru a se elimina din start existența sau nu a paraziților intestinali puteți să efectuați un examen coproparazitologic al materiilor fecale. De asemenea, și prezența paraziților externi pot să supună animalul unui stres și implicit să împiedice ca animalul să asimileze substanțele nutritive oferite de hrană.
Înainte de toate trebuie să vă asigurați că dvs. îi oferiți animalului o hrana de bună calitate adaptată vârstei și taliei acestuia. Nu orice hrană care se găsește la momentul actual în comerț asigură elemente nutriționale necesare cum ar fi proteinele, grăsimile, vitaminele și mineralele astfel încât câinele sa fie sănătos alimentat.
Procesul de îngrășare a unui animal necesită timp și răbdare. În primul rând, câinele trebuie să se îngrașe într-un mod sănătos.
Cel mai indicat ar fi ca dvs. să vă prezentați la un cabinet veterinar, iar în urma consultației, medicul veterinar să elaboreze un plan nutrițional adaptat câinelui dvs.