Povratak

Alăptarea la cățele

Powered by Spearhead Software Labs Joomla Facebook Like Button
Capturef

Georgiana Paraschiv, dr. med. vet.

MAXI PET Bd. Chimiei, nr 2 (zona comerciala, intersectie Bd.Tudor Vladimirescu cu Bd.Chimiei), Iasi

Î: Buna ziua! Avem și noi o cățelușa situ,a fătat 5 puiuți pe 7 octombrie.Intre timp a ramas cu unul singur. Ce trebuie sa facem să scadă lactația? Exista vreo pastila?? Va multumesc!


R: 

Alăptarea durează, în medie, șase săptămâni după naștere, cu un maxim de producție în jurul vârstei de trei săptămâni.
Medicul veterinar vă va prescrie în urma examenului fizic al animalului preparate medicamentoase pe bază de hormoni ce se utilizează de obicei în astfel de cazuri și doza specifică cățelei.
Astfel de preparate sunt Galastop, Finilac, fiind indicate pentru tratamentul gestației false la cățele, suprimarea lactației la cățele și suprimarea lactației la pisici și se eliberează pe baza unei rețete medicale. Aceste produse sunt sub formă de suspensii și se administrează oral, în funcție de greutatea cățelei.

De asemenea a-ți putea să încercați separarea puiului rămas de mamă. În astfel de situații dvs. puteți începe hrănirea acestuia cu mâncare uscată de căței specifică vârstei lui.
De exemplu, puteți utiliza hrana de la Brit Care Puppy - Lamb & Rice ce se recomandă puilor începând cu vârsta de 4 săptămâni, Advance Mother dog & Initial, Royal Canin Mother & Baby ( până la vârsta de 2 luni), Happy Dog Baby Original etc.

Cel mai frecvent se poate instala mastita. Această afecțiune se caracterizează prin inflamarea mameloanelor și se produce pe cale ascendentă, hematogenă sau limfatică. Este una dintre cele mai frecvente boli care afectează cățelele care alăptează și care tocmai au dat naștere și pot să apară chiar și la femelele care nu sunt gestante.
Agenții etiologici care pot determina apariția acestei entități sunt reprezentați de stafilococi, streptococi sau diverși germeni Gram negativi. De obicei această formă de mastită apare în perioada puerperală (după fătare), iar agentul etiologic cel mai frecvent este stafilococul.


Există multe motive pentru care un câine poate dezvolta mastita. Acestea includ următoarele:

- leziuni ale glandelor mamare din cauza ghearelor și a dinților ascuțiți ale puilor în timpul perioadei de hrănire( apar "porți" deschise care pot conduce bacteriile dăunătoare la locul rănii determinând apariția inflamațiilor;
- procesele stagnante în glandele mamare cauzate de acumularea de lapte, care rămâne la nivelul acestora ( spre exemplu, când mama nu mai acceptă puii la sân);
- înfundarea sfincterilor care curg din mamelon duce la stagnări și apoi la procese inflamatorii etc.
- temperaturi excesiv de ridicate sau scăzute,
- întreruperea fondului hormonal,
- o situație stresantă poate declanșa astfel de inflamații (cum ar fi separarea față de pui).

buton veterinar 1

ÎNTREBAŢI VETERINARUL!

Intrebați veterinarii noștri la adresa de email: veterinar@maxi-pet.ro