Stranutul frecvent la pisici

Daniela Ghelmez, dr. med. vet.
MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti 

Î: Buna ziua! Pisicul meu în vârstă de 6 luni a început sa strănute foarte des și foarte tare. Scoate un șuierat pe nări, respira zgomotos și ii curg ochii. Mănâncă bine, se joaca, se comporta aproape la fel ca înainte, poate este puțin mai rezervat în anumite acțiuni. I-am dat synulox jumătate de pastiluța pe zi, astăzi fiind a treia zi de tratament. Nu s-a ameliorat nimic, poate s-au mai redus puțin accesele de strănut. Poate fi o alergie la ceva? El de obicei mai strănuta de la nisipul din litiera. A fost ținut numai în casa, l-am scos acum o luna câte puțin, afara. Mai am alte 6 pisici adulte în casa. E posibil sa fie doar răcit? Sau e posibil sa aibă rinotraheita? Nu face cu sânge, nu vomita, inițial a avut un mucus verde când strănuta dar acum este incolor și destul de lichid. Ii curg ochii, de fapt ochisorul pentru ca are doar unul;celalalt a fost operat la trei săptămâni,fiind tumefiat! Am vorbit cu un medic veterinar și mi a spus ca ar putea fi rinotraheita! Ce credeți ca ar putea fi?Va multumesc!

R: 

Strănutul reprezintă un act reflex al organismului ce apare în momentul în momentul înregistrării unei iritații la nivelul căilor respiratorii superioare și constă în expirații forțate.
În cazul animalelor tinere cele mai comune cauze ale apariției strănutului sunt infecțiile la nivelul căilor respiratorii, existența unor malformații congenitale la nivelul palatului moale sau infecții bronhiale. O altă cauză a apariției strănutul poate fi pătrunderea unui corp străin la nivelul căilor respiratorii, organismul încercând să îl înlăture prin aceste mișcări. Cele mai comune cauze ale strănutului la animalele bătrâne sunt prezența tumorilor intranazale sau afecțiunile dentare. Printre alte cauze ale strănutului se pot număra: prezența mucusului, obstrucții nazale, inflamații, secreții nazale în exces, pneumonia, vomitatul cronic, afecțiunile gastrointestinale.
Dacă strănutul apare des și pe o durată de mai multe zile, atunci se poate suspecta prezența unei afecțiuni respiratorii cauzată de diverse bacterii sau virusuri. Animalele vin în contact cu aceste microorganisme în parcuri, prin contactul cu alte animale, în felise, indirect prin intermediul hainelor și al încălțămintei de stradă etc. La animalele în vârstă acest risc este mai ridicat din cauza scăderii protecției oferite de sistemul imunitar.
Virusurile comune ce determină afecțiuni respiratorii sunt adenovirusuri, herpesvirusuri, calicivirus. Bacteriile cele mai des întâlnite sunt Pasteurella spp., Bordetella spp., streptococi,Chlamydia spp., Mycoplasma spp.

Cauzele neinfecțioase ale strănutului sunt
• iritanții din casă :fumul de țigară, produsele de curățenie, deodorantele, parfumurile etc
• alergenii: alergiile de regulă se manifestă prin prurit și hiperemie la nivelul pielii și, la unele animale, prin strănut cronic
• prezența corpurilor străine
• abcesele dentare
• formațiuni intranazale.

Dacă episoadele de strănut sunt izolate, cel mai probabil este vorba de o iritație de moment la nivelul căilor respiratorii (de exemplu un corp străin sau un miros deranjant) care odată înlăturat duce la oprirea strănutului fără alte consecințe.

Pentru identificarea cauzei strănutului trebuie realizate o serie de analize, printre care amintim: analize de sânge (pentru identificarea prezenței unei infecții sau a unei alergii), endoscopie nazală și bronhoscopie (pentru identificarea prezenței unui corp străin sau a altor afecțiuni prezente la nivelul căilor respiratorii), radiografii, teste alergice, biopsii etc. În urma identificării cauzei strănutului se va putea stabili și o terapie corespunzătoare.
Rinotraheita este o boală infectocontagioasă specifică felinelor, cu evoluție obișnuit acută, caracterizată clinic prin febră și tulburări dominant respiratorii, consecutiv afectării căilor respiratorii anterioare, la care se pot asocia conjunctivite și cheratite.
Cele mai sensibile sunt în special pisicile mai mici de un an. Sursele de infecție sunt reprezentate de animalele bolnave sau cele care au trecut prin boală, dar încă elimină cantități mici de virus prin secrețiile nazale.
Se disting două forme ale rinotraheitei feline:
1. Forma simplă caracterizată printr-o simptomatologie dominată de rinită și conjunctivită, asociate cu strănut, uneori tuse discretă, hipersalivație și chiar hipertermie, abatere, anorexie. La unele pisici se constată laringotraheită însoțită de răgușeală, cu pierderea parțială a vocii. În majoritatea cazurilor animalele se vindecă în 10-15 zile.
2. Forma complicată, întâlnită la circa 10% din cazuri, se exprimă prin conjunctivite bilaterale, cheratite, ulcere corneene, ulcere linguale și faringiene, ulcere cutanate și chiar pneumonie și/sau bronhopneumonie la pisicile sub 4 luni. Această formă durează săptămâni sau luni de zile și se sfârșește prin vindecare (cu unele sechele în funcție de rezistența animalului) sau prin moarte (la animalele subnutrite, deshidratate și la care apar suprainfectările cu diverși germeni ori cu FIV - virusul imunodeficienței feline). La animalele peste 6 luni evoluția este în general mai ușoară sau chiar subclinică, putând trece neobservată. În anumite cazuri se pot observa avorturi consecutiv febrei.
Tratamentul vizează în primul rând prevenirea sau tratarea în cazul apariției a infecțiilor secundare prin antibioterapie. Se poate asocia și terapie prin aerosoli cu antibiotice, mucolitice, expectorante, eventual bronhodilatatoare și/sau corticosteroizi. Tratamentul local constă în spălături și aplicarea de colire nazale și conjunctivale cu decongestionante și antibiotice. De asemenea, se va administra alimentație dietetică, bogată în elemente nutritive și se vor evita hrana rece, frigul și curenții de aer.
În imunoprofilaxie, se folosesc vaccinuri vii atenuate sau inactivate. Vaccinarea se începe la 8-9 săptămâni, cu repetare la 4 săptămâni și rapel anual ulterior pentru menținerea imunității.