Povratak

Produse hormonale la pisică

Powered by Spearhead Software Labs Joomla Facebook Like Button
daniela

Daniela Chelaru, dr. med. vet,
MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti 

 

Î:Bună ziua. Am o pisicuță de 3 ani și nu știu cum este mai bine să fac. Îi dau romprogestin cam 4 zile dar după aceea intră destul de repede iar în călduri (la cca o luna, uneori și mai devreme). Îmi este frică să îi dau prea mult timp pastile dar și să o castrez (am citit păreri pro și contra pentru ambele soluţii). Menționez că nu a fost împerecheată până acum. Îmi este milă de ea și m-am gândit că ar mai fi o soluție să-i iau un pisoi de companie (aș vrea să fie castrat) însă nu știu dacă o va accepta în perioada de rut. În astfel de cazuri cum este cel mai bine, care dintre ei să fie castrat, pisica sau pisoiul sau amândoi? Sincer, aș prefera să nu o castrez, dar nici să nu mai fiu nevoită să-i dau pastile. Vă rog să mă sfătuiți ce să fac! Mulțumesc mult! State.


R: Din păcate administrarea produselor hormonale poate determina apariția unor reacții secundare mai grave decât sterilizarea cum ar fi tumorile mamare, ovariene în cazul femelelor sau tumorilor testiculare, prostatice în cazul masculilor etc.

http://animale.maxi-pet.ro/Caini/Castrarea-cateluselor/menu-id-26

http://animale.maxi-pet.ro/Pisici/Castrarea-motanilor-avantaje-si-dezavantaje/menu-id-27

           

Faptul ca pisicuța intră în calduri atât de frecvent este un indicator al faptului că este posibil să aibă dezechilibre hormonale, situație în care crește risul de a apărea probleme precum tumorile mamare, ovariene, chisturile ovariene, piometru (infecție la nivelul coarnelor uterine. În această sitație soluția optimă este sterilizarea.

 

De multe ori pentru că animalul are dezechilibre hormonale iar intervenția chirurgicală nu este făcută la momentul potrivit, atunci când animalul este sănătos și riscul apariției complicațiilor redus, se ajunge la intervenție chirurgicală de sterilizare de urgență, când animalul are o stare generală proastă și în consecință cresc foarte mult și riscurile.

Indicat este sa fie amândoi castrați, dacă nu se folosesc la reproducție. 

ÎNTREBAŢI VETERINARUL!

Intrebați veterinarii noștri la adresa de email: veterinar@maxi-pet.ro