Povratak

Fobiile ce pot aparea la caini

Powered by Spearhead Software Labs Joomla Facebook Like Button
Elvira Lupoae IS

Elvira Lupoae, dr. med. vet.
MAXI PET Bd. Chimiei, nr 2 (zona comerciala, intersectie Bd.Tudor Vladimirescu cu Bd.Chimiei), Iasi

Î: Buna ziua! Am un pudel de 1,5 ani, foarte rasfatat si iubit, azi toata ziua a avut un comportament ciudat ca si cum i-ar fi frica de ceva, nu se odihneste, nu poate sa doarma ca tot tresare si se uita in jur.Nu s-a intamplat azi nimic deosebit, nu-mi dau seama care ar fi cauza. Pare foarte speriat si stresat, se catara pe noi, vrea in brate si tresare tot timpul. Care poate fi problema? Va multumesc!


R: 

Mulți câini suferă de temeri și de fobii. Aceste fobii pot avea o varietate de cauze, inclusiv lipsa de socializare timpurie, experiențe din trecută negative sau chiar genetice. Temerile și fobiile unui câine pot duce la semne de frică cum ar fi: tremurul, salivarea, lătratul, comportamentul distructiv, izolarea și, în unele cazuri, agresiunea. Câinii speriați au o postură și un comportament specific. Animalele speriate stau cu capul la un nivel mai jos decât spatele, evită contactul vizual, au urechile culcate și coada între picioare, se adăpostesc în brațele proprietarilor etc.
De cele mai multe ori, unii factori pe care noi îi considerăm ca fiind normali, la animale, pot determina însă, declanșarea instalării fricii sau chiar a anxietății. Trebuie să aveți în vedere dacă s-a întâmplat ceva în ultimile săptămâni ce ar fi putut duce la schimbarea de comportament a cățelului dvs. deoarece această stare nu apare neapărat doar într-o zi.
Lucruri precum: tunetele, artificiile, zgomotele puternice ( de ex.: zgomotului unei bormașini dacă stați la apartament, zgomotele produse de autovehicule mari), lipsa socializării timpurii, temperamentul animalului precum și anumite experiențe din trecut (vizita la medicul veterinar, tăiatul unghiilor sau toaletarea urechilor etc.) toate acestea pot declanșa în timp o schimbare în comportamentul animalului dvs.
Cele mai frecvente tipuri de "frici" existente la animale sunt următoarele:
- frica de tunet;
- frica de artificii;
- frica de a rămâne singur acasă mai mult timp dacă el a fost obișnuit ca mai mereu să fie cineva lăngă el;
- frica de veterinar;
- frica de mers cu mașina;
- frica de a cobori sau de a urca stările;
- frica de oameni;
- frica de străini;
- frica de copii;
- frica de obiecte ( din ce în ce mai mulți câini dezvoltă frica de anumite obiecte: aspiratorul, decorurile de sărbători, jucăriile copilului, echipamentele de construcție și multe altele. Foarte des, acest tip de frică poate fi îndepărtat, deoarece multe obiecte pot fi pur și simplu eliminate din vedere. În anumite cazuri, cu toate acestea, poate fi problematică. În acest caz, uneori poate fi necesar să prezentați câinelui dvs. obiectele de care se teme pe rând într-o manieră cât mai pozitivă și fericită).

Câinii rareori depăşesc frica fără ajutor din partea proprietarilor.
tabilirea cauzei apariției fricii. De cele mai multe ori este vroba de unul sau doi stimuli. Poate fi un obiect, un zgomot, un miros sau poate fi legat de locul unde a avut loc evenimentul neplăcut.

După ce ați determinat ce duce la apariția fricii, recreați situația ori de câte ori doriți. Apropiați animalul de obiectul, persoana sau locul ce provoacă frica cât se poate de calm, recompensându-l. Oferindu-i lucruri care îi plac foarte mult cresc șansele ca el să accepte mai ușor apropierea. Este important să rămâneți cât mai calmă pentru că animalele intuiesc foarte ușor emoțiile dumneavoastră. Treptat, în mai multe etape și sesiuni, apropiați din ce în ce mai mult animalul de zona/ obiectul/ persoana respectivă. Pe parcursul acestor procese premiați animalul, vorbiți calm, liniștiți-l.
Punând animalul să facă activități plăcute pentru el în situațiile care îi determină frică treptat va scădea intensitatea fricii.
Dacă procesul de învățarea nu are progrese sau dacă nu vă descurcați puteți apela la persoane specializate în dresajul câinilor.
Desori se pot folosi produse pentru calmarea câinilor înainte de efectuarea pașilor de învățare. Produsele se administrează cu o jumătate de oră înainte de începerea sesiunii de învățare.
Puteți de asemenea, să folsiți metoda prin care animalul aflat în situații stresante primeşte comenzi cu care este acomodat. Trebuie să îi distrageți atenția de la elementul stresant, arătându-i recompensele, însă oferiindu-le doar atunci când execută comenzile. Prelungiți cât mai mult perioada în care animalul este atent la dumneavoastră și ignoră elementul stresant.
Nu este recomandat să pedepsiți animalul, deoarece nu face decât să accentueze problema, să țipați la el, să îl obligați să vă asculte.
Câinii capătă încredere în ei prin învățarea cât mai multor comenzi și astfel se dezvoltă și capacitatea de a înfrunta situațiile stresante. Cu cât învață mai multe comenzi vocale la care să răspundă cu atât cresc șansele să se încreadă în dumneavoastră în situațiile stresante.
Frica determinată de o singură situație este mai ușor de manageriat decât cea determinată de mai multe cauze.

buton veterinar 1

ÎNTREBAŢI VETERINARUL!

Intrebați veterinarii noștri la adresa de email: veterinar@maxi-pet.ro