Povratak

Ciclul de calduri la caini

Powered by Spearhead Software Labs Joomla Facebook Like Button
Ioana Mitran

Ioana Mitran, dr. med. vet.
MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti 

Î: Buna ziua! Catelusa mea a intrat în călduri de curand. În ultima perioadă a devenit cam agresivă (sare la noi sa ne muște daca vrem sa o scoatem dintr-o cameră ,cand in punem lesa sau cand vrem sa i-o dam jos). Sa fie de la perioada asta ?O doare  ceva sau e speriată de ceva? Va rog sa ma ajutati cu un raspuns. Va multumesc!


R: 

Ciclul de călduri apare la 6-12 luni, în funcţie de rasă şi dezvoltarea corporală. Ciclul de călduri revine la fiecare 6-10 luni (cu variaţii în funcţie de individ) , pe toată perioada vieţii femelei. Femelele nu au menopauză, însă, odată cu înaintarea în vârstă, scade fertilitatea, iar ciclul de călduri devine neregulat. După vârsta de 8 ani, nu se mai recomandă împerecherea, deşi animalele rămân fertile în continuare.

Primul stadiu al ciclului reproductiv la femele este proestrul. Iniţial, vulva se tumefiază și se inflamează, apare descărcarea de lichid sangvinolent, urinări frecvente, neliniştea femelei. În această perioadă, masculii sunt atraşi de femelă, însă aceasta nu este receptivă. Durata proestrului este de 9-12 zile.

Următorul stadiu este estrul. În această etapă a ciclului, femelele sunt receptive şi acceptă masculul. Doar în această perioadă, împrecherea poate fi urmată de o gestaţie. Pe perioada proestrului şi estrului femelele au o descărcare sangvinolentă, care la unele femele poate să treacă neobservată datorită toaletării intense. Aceste două perioade sunt cunoscute sub denumirea de „călduri”. Durata lor poate varia de la 5 la 21 de zile.

Diestrul este perioada următoare şi durează 56-58 zile la femelele gestante şi între 60-100 zile la femelele negestante. Deoarece profilul hormonal atât la femelele gestante, cât şi la cele negestante este acelaşi, frecvent femelele negestante manifestă o pseudogestanţie, manifestată prin creşterea în greutate, inflamarea glandelor mamare, apariţia secreţiei glandelor mamare, exprimarea comportamentului matern.

Anestrul este perioada de linişte reproductivă, când femela nu este atrasă şi nici nu atrage masculii. Durata lui este de 4- 5 luni.

Modificările comportamentale observate pot fi consecința variațiilor hormonale produse de perioada de călduri, a pedepselor aplicate anterior sau pot avea altă cauză. Pentru a exclude orice problemă de natură patologică vă recomandăm realizarea unui consul medical.

Cea mai indicată metodă de dresaj este folosirea recompenselor, dar trebuie să aveți grijă să nu exagerați cu acestea pentru că au un aport caloric și/sau proteic semnificativ. Căţeluşii vor face legătura între recompensă şi acţiunea care a precedat-o în mod direct, dar dacă recompensa este acordată mai târziu, această poate avea o influenţă contraproductivă. Să aveţi mereu la dumneavoastră delicatese pe care să le puteţi oferi drept recompensă căţeluşului imediat după ce a reacţionat pozitiv la o comandă. Începeţi prin învăţarea comenzilor simple, cum ar fi: „Şezi”, „Stai”, „Sus”, „Pas/Picior” etc.

Problemele comportamentele trebuie rezolvate de la o vârstă cât mai fragedă deoarece, cu trecerea timpului, acestea se vor agrava și vor deveni din ce în ce mai greu de reparat. Cele mai bune sfaturi și metode legate de problemele comportamentale le veți găsi dacă vă adresați unui dresor profesionist, cu experiență în acest domeniu. Dresorul va evalua câinele și va putea concepe un program personalizat de exerciții care să vă ajute.

buton veterinar 1

ÎNTREBAŢI VETERINARUL!

Intrebați veterinarii noștri la adresa de email: veterinar@maxi-pet.ro