Povratak

Hidropizia la pești

Powered by Spearhead Software Labs Joomla Facebook Like Button
Ioana Mitran

Medic veterinar - MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti 


 

Î:          Am cumparat acum un an un peste betta. De cateva zile comportamentul lui este ciudat, sta mai mult pe fundul acvariului, nu prea mai mananca si este umflat in zona capului si a abdomenului. Mentionez ca acvariul este spatios (aprox. 4 l) si este singur in acvariu (are o planta decorativa din plastic, pietris pe fund si o stanca prin care poate trece). Apa este schimbata la aprox. 3-4 zile jumatate din cantitate, si o data pe saptamana este schimbata integral. In apa adaug o jumatate de capacel din substanta de purificare a apei ( sera aquarium care elimina substantele periculoare si clorul). Am cautat mai multe informatii pe internet si am vazut ca ar putea fi hidropizie. Ma puteti ajuta cu mai multe informatii si un eventual tratament pentru peste?


R:       
Modificările de comportament al peștelui și aspectul fizic exterior diferit față de celelalte exemplare din aceeași specie ar trebui să ridice un semn de întrebare și astfel să se încerce determinarea bolii și instituirea tratamentului cât mai repede.


           Hidropizia infecțioasă este produsă de bacteria Pseudomonas punctata și prezintă 3 forme:


- forma acută manifestată prin solzi zbârliți, ascită, exoftalmie, edem generalizat, refuzul hranei, lipsa reacțiilor la stimuli;
- forma subacută debutează cu ulcerații mari și profunde ce au marginile congestionate și necroza înotătoarelor;
- forma cronică se caracterizează prin eritem abdominal și la baza înotătoarelor, ulcerații tegumentare conturate cu o zona cenușie albăstruie, absenta mucusului tegumentar.


           Această boală afectează îndeosebi peștii Betta, Mollienisia, Xiphophorus, Macropodus, Brachidanio, Black molli.


         Hidropizia abdominala poate avea diferite cauze, însă toate duc la același aspect exterior al peștelui. Umflarea severa a stomacului peștelui urmata de solzi ieșiți înafara si posibila bulbucare a ochilor sunt întotdeauna rezultatul unei funcționări deficitare a rinichilor. Peștii de apa dulce înghit constant apa pe care trebuie să o elimine. Daca funcția renală este afectată, vor reține apa în cavitatea abdominală, apărând astfel simptomele menționate anterior.


          În acest caz, peștii trebuie să urmeze un tratament pe baza de antibiotice administrat în hrana timp de 5-8 zile. De asemenea puteți adăuga în apă și albastru de metilen.


         Înainte să începeți tratamentul cu medicamente, condițiile din acvariu trebuie verificate și îmbunătățite. Oferiți peștilor din acvariu o apă adaptată la nevoile lor prin ajutarea parametrilor apei. Îmbunătățiți igiena apei prin schimbări parțiale de apă mai mari (min. 30 %) si mai dese. Puteți de asemenea folosi un agent de limpezire cu acțiune continuă.


        De asemenea, în magazinele de specialitate găsiți produsul Sera Omnipur, cu o gamă largă de efecte împotriva bolilor comune ale peștilor ornamentali. Acesta combate bolile de natură infecțioasă, fungică și parazitară. Este important de menționat că nu se recomandă administrarea produsului împreună cu alte medicamente.

buton veterinar 1

Condițiile minime necesare unui pește Betta

Powered by Spearhead Software Labs Joomla Facebook Like Button
Ioana Mitran

Medic veterinar - MAXI PET Militari Shopping, Bd. Iuliu Maniu, nr. 546-560, Bucureşti 


 

Î:         Am un peste betta de aproximativ un an. De 3 luni pestele sta doar la suprafata si este inactiv. Mentionez faptul ca nu am schimbat nimic in acvariu, respectiv la apa in tot acest tip. In momentul in care il hranesc mananca doar de la suprafata apei iar la bobitele care pica pe fund nu se poate scufunda. Parca are o bula de aer care il scoate la suprafata. Mentionez ca este intr-un bol de 6L, folosesc Aqua Safe. Apa o schimb la aprox 7-10 zile .


R:      
Conditiile minime necesare unui peste Betta sunt:

 

• temperatura constanta de 26 grade Celsius;
 
• un acvariu de minim 10 litri (daca se poate, 25l ar fi ideal); 
 
• un incalzitor, in Romania fiind imposibil de pastrat o asemenea temperatura pe tot parcursul anului;
 
• apa de la robinet trebuie tratata, lucru pe care il faceti prin Aqua Safe;
 
• decoratiuni: un loc in care sa se poata ascunde.
 
 
         Betta este un peste care prefera apele statice, fara prea multi curenti, asa ca filtrarea este necesara doar in cazurile in care apa va fi incalzita inegal, existand fluctuatii de temperatura intre mai multe zone din acvariu. In cazul in care sunteti optati pentru filtrare, este suficient sa aveti un filtru mic care sa asigure circulatia apei.
 
 
        Cum am mentionat si anterior, pentru a ajuta pestele sa-si revina ar trebui sa ii faceti transferul intr-un acvariu mai mare (6l sunt insuficienti), sa schimbati apa macar o data pe saptamana si sa-i puneti un incalzitor. De asemenea, oferitii o data la cateva zile mazare fiarta decojita ca si masa. Mai puteti, de asemenea, sa ii puneti si o lingurita de sare neiodata in acvariu.
 

 buton veterinar 1

Inflamarea ochilor la pești

Powered by Spearhead Software Labs Joomla Facebook Like Button
Capturef

Elena Platon, dr. med. vet.

MAXI PET Str. Sibiului, nr.10 Șelimbăr, Jud. Sibiu, Șelimbăr

Î: Buna ziua! Peștișorul meu Betta are un ochi umflat. L-am scos din Acvariu in care era cu mai mulți Pești. Ce îmi recomandați sa ii administrez sa își revină? Va multumesc!


R: 
Simptomele descrise de dumneavoastra, respectiv inflamarea ochiului denota fie o cauza parazitara sau bacteriana, fie o calitate necorespunzatoare a apei. Cand ochii sunt umflati, ca si cand ar fi iesiti din orbite, iar conjunctiva este si ea rosie, este vorba in primul rand despre calitatea apei. 

Va recomand sa incercati sa puneti solutia DAJANA FMC (1 - 1,1 ml / 100 litri de apă) si va recomand cu stricteţe sa creşteti temperatura din acvariu cu aproximativ 2°C. Opriţi filtrele, luminile şi creşteţi viteza de circulaţie a aerului din acvariu. După operaţiune înlocuiţi jumătate din volumul de apă din acvariu, curăţaţi filtrele şi adăugaţi START+ BIOFILTER. Nu hrăniţi peştii în timpul tratamentului, întrucât filtrele sunt oprite!
Ulterior puteti incerca si solutia SERA ECTOPUR.

Ce este dropsy și cum se poate trata?

Powered by Spearhead Software Labs Joomla Facebook Like Button
Capturef

Medic veterinar, MAXI PET Bd. Chimiei, nr. 2 (zona comerciala, intersectie Bd.Tudor Vladimirescu cu Bd.Chimiei), Iasi


 

Î:        Am un mascul betta de aproximativ 10 luni si de cateva zile are abdomenul umflat. Conditiile din acvariu nu au suferit modificari de care sa stiu. Impreuna cu el mai am 3 neoni si 2 sanitari.


          Am citit pe internet un raspuns dat de dumneavoastra pentru cineva cu o problema similara. Tot acolo am citit ca pot intreba la dumneavoastra pe e-mail ce este de facut.

          Va rog sa ma sprijiniti cu o solutie, ce medicament as putea comanda si de unde? Eu sunt din Bucuresti. Ce altceva trebuie sa fac? Sa izolez pestele betta?


R:     
Dropsy, un termen destul de cunoscut printre acvaristi, nu este defapt o boala, ci mai degraba o manifestare a unor diverse boli. Dropsy reprezinta acumularea de lichid in tesuturile si cavitatile pestelui, precum abdomenul.

 

        Simptomele variaza de la un peste la altul, unii putand fi mai afectati decat altii, iar pestii Betta sunt mai predispusi. Cateva simptome mai des intalnite sunt:


• pierderea poftei de mancare
• inotatoare lipite de corp
• pestele sa mult timp la suprafata, cautand aer
• abdomenul foarte umflat (hidropizia abdominala)
• solzii sunt „zbarliti”, ridicati
• ochii umflati
• pestele isi pierde culoarea naturala
• branhiile se decoloreaza
• fecalele pot capata un aspect de ata si sunt decolorate


        Toate aceste simptome sunt cauzate de insuficienta organelor interne, mai ales rinichi si ficat.


        Exista mai multe posibile cauze: expunere prelungita la sare (ce poate afecta rinichii); conditii improprii de viata (apa murdara, concentratii mari de amoniac si nitriti), hranire necorespunzatoare; infectii bacteriene (cu bacterii gram-negative); infectii parazitare; tumori; afectiuni hepatice.


       Desi nu toate aceste cauze determina boli contagioase, este totusi recomandata carantinarea pestelui in alt acvariu.

 
       Dropsy este o boala ce poate fi dificil de vindecat, mai ales atunci cand peste se afla intr-un stadiu avansat, cea mai buna metoda este preventia.


       Cateva solutii de incercare si tratare a bolii, care din pacate insa nu asigura vindecarea in 100% din cazuri, ar fi:


• apa cat mai curata posibil si bine oxigenata (cu ajutorul unei pompe de aer)
• pestele sa fie hranit cu o mancare cat mai buna din punct de vedere calitativ
• tratament cu sare (neiodata), o lingurita la 5 litri de apa (cu exceptia cazurilor in care boala a fost cauzata de prezenta de lunga durata a sarii in apa din acvariul comunitar)
• tratament cu antibiotice: se folosesc antibiotice in general active pe bacteriile gram-negative, sau antibiotice cu spectru larg. Cele mai folosite sunt metronidazolul, tetraciclina sau kanamicina.

buton veterinar 1

Modificări observate la nivelul cozii carașilor

Powered by Spearhead Software Labs Joomla Facebook Like Button
Capturef

Ioana Mitran, dr. med. vet.
MAXI PET Str. Sibiului, nr.10 Șelimbăr, Jud. Sibiu, Șelimbăr

Î: Buna ziua! Am o problema cu un caras tânăr. Un pestisor sanitar i-a mâncat coada aproape în întregime. Ce pot sa fac în cazul de față? Exista vreun tratament? Trebuoe separat de ceilalti pestisori?


R: 

Carasul este o specie de pește ce poate crește la dimensiuni considerabile astfel încât pentru unul singur se recomandă un acvariu de minim 50 de litri (recomandabil fiind 75 de litri).

Modificările observate la nivelul cozii pot fi cauzate de:
• boli infecțioase bacteriene/parazitare/micotice
• traumatisme produse de decorul din acvariu
• semne ale prezenței agresivității între peștii din acvariu
• automutilare consecutiv unei stări de stres (acvariu prea mic și/sau prea aglomerat, hrană în cantitate redusă, parametrii apei necorespunzători etc).
În momentul în care observați o problemă la unul dintre pești se recomandă introducerea acestuia într-un acvariu de carantină (încălzit și filtrat adecvat) pentru observație și, în funcție de problemele identificate, administrarea unui tratament.

Pentru început puteți să încercați administrarea produsului EASY LIFE Voogle în apa din acvariu care întărește sistemul imunitar și sporește sănătatea peștilor în vederea prevenirii apariției unei infecții la nivelul cozii.